Imposibila poveste de dragoste dintre Kız Kulesi si Galata Kulesi

 


        De-a lungul timpului, magicul Istanbul a fost martor la numeroase povești de dragoste, însă protagoniștii celei de astăzi sunt nimeni alții decât Turnul Fecioarei (Kız Kulesi) și Turnul Galata (Galata Kulesi): două turnuri singuratice - primul veghează Bosforul, al doilea întregul Istanbul. 

Galata Kulesi

Kız Kulesi     

        Potrivit legendei, îndrăgostiții veneau pe plaja Salacak atrași fiind de priveliște, dar uitându-se la ei, Kız Kulesi a început să se simtă din ce în ce mai singură. Însă, într-o zi, exact în fața ei a fost ridicat Turnul Galata, dragostea la prima vedere fiind inevitabilă. Cei doi îndrăgostiți s-au privit ani de zile dar nu au știut niciodată dacă sentimentele sunt reciproce, marea imensă dintre ei împiedicându-i să se întâlnească.
        Anii s-au scurs, au urmat deceniile și mai apoi secolele. Suferința era din ce în ce mai mare, ambii pierzându-și din strălucire. Distrus fiind de neputință, Galata scria mereu scrisori și poezii. Din nefericire, a apărut o altă problemă: cum le va putea trimite? Rezolvarea a venit în ziua în care Hezarfen Ahmed Çelebi s-a urcat în vârful turnului Galata și a spus că v-a zbura până în Üsküdar, acolo unde se află Kız Kulesi. Atunci Galata l-a implorat să ducă poeziile și scrisorile către aleasa inimii lui. Din cauza vântului puternic ce sufla peste Bosfor, Hezarfen Ahmed Çelebi a scăpat în apă toate scrisorile. Chiar și așa, Kız Kulesi a înțeles că Galata s-a îndragostit la rândul lui, căpătându-și din nou strălucirea. Văzând acestea, pescărușii au început să cânte, ducând vestea reuniunii prin tot Istanbulul.


        Morala? Dragostea adevărată nu ține cont de distanță. Chiar dacă este imposibilă, niciodată nu se stige. Fascinanta legendă este cunoscută de toți din Istanbul, fiind o sursă de inspirație pentru îndrăgostiți, dar și pentru marii poeți.  

Bakma sen, Kızkulesi’nin aldırmaz tavırlarına.
Her ne kadar ilgilenmiyormuş gibi de dursa,
Aslında, onun da gönlü yok değildir hani Galata’da.” 

İBRAHİM UĞUR TOPRAK


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cemal Süreya- un poet al inimii

Göbeklitepe - cea mai spectaculoasa descoperire arheologica din ultimul secol

Orașul Mardin